A románoké: Pe drum, rara, invartita, cel iute

Tu mireasă cu cunună,
Clopote pe tin-te sună.
Se cunoaşte că eşti bună.
Că nici mă-ta n-a fost rea,
Că te-a făcut cinoşă.
Cinosă cu părul creţ,
Că te-a dat fără de preţ.

Mult mă uit printre nuntaşi,
Nu văd, c-aşa eşti, nănaş.
Oameni buni, şi d-omenie,
Pe nimeni nu ţin mânie.

Nici acela nu-i muiere,
Care n-are la brâu cheie,
Ca să mânce şi să beie,
Pe bărbat dracu să-l ieie.

Pare mi-se, că se-aude,
Căprioară oare unde,
Nu ştiu, ce o mâncă-n cap,
Ori, că umblă după ţap.

Pârâuţ cu apă rece,
De-ar da Dumnezeu, să sece.
Să rămîie numai norul,
Cum am rămas eu cu dorul.
Să rămîie numai praful,
Cum am rămas cu necazul.

Zi ţigane, cum îţi spui
Nu pune cetera-n cui.

Zis-a bade să-l sărut,
Că nu l-am văzut de mult.
Haide, bade, de-i veni,
Pe răsăritul Lunii.
Nu veni pe la fântînă,
Că se vede urma-n tină.

Fă-mă, Doamne, ce mi-i face,
Fă mă-un gruz mare de sare.
Să mă lingă oile,
Să mă plângă fetele.
Să mă lingă berbecii,
Să mă plângă feciorii.

Frunzuliţă, flori mărunte,
Suflă vântul peste munte, dorule.
Şi-mi aduce doruri multe,
Mie sufletul mi-l umple.
Doamne, nu mă bate tare,
Că-s şi eu-al Dumitale.
Doamne, nu mă-nduce-n draci.
Pentru două mândre dragi.

Nu eşti, mândră, vrednică
Să intri-n biserică.
Că bisrica-i sfinţită,
Şi tu, mândră, necăjită.
Că biserica-i sfinţită,
Şi tu, mândră, păcălită.

Ce te ţii bade-aşa mândru,
Că la tine nu-mi stă gândul.
Că şi gîndul de mi-ar sta,
Măicuţa tot nu m-ar da.
Că ţi-a spus măicuţa bine,
Că nu m-ar da după tine.

Dragi mi-s toate fetele,
Că li-s măndre genele,
Gurile, sprâncenile
Ochii şi guriţele.

Haida, bade, să pornim,
Sus în deal, la ţinţirim,
Unde-i iarba necălcată,
Şi gura nesărutată.

Ce te uiţi, bade, la mine,
Doară nu-s gătată bine,
În ureche am cercei,
Dinainte ştii tu, ce-i.

Mă dusei pe drum în jos
Mă-ntîlnii c-un om frumos,
Vrutu să, mă puie jos.
Dar eu de muiere bună,
Mă pusei de voie bună.

Pentru asta omenie
Multă stimă şi mândrie,
Pentru asta ospătat,
Multă ciudă şi banat.